Tigăi în dulapul de sus, oale în dulapul mare, tacâmuri peste tot, accesorii de bucătărie în sertar, pe blat, pe rafturi, cuțitul ăla pe care nu îl găsești niciodată. Îți sună cunoscut?
De multe ori, abia când te muți sau renovezi, realizezi câte obiecte similare sau chiar inutile se adună din fiecare colț al casei. Bucătăria ar trebui să fie locul cel mai curat din casă și poate cel mai bine organizat, cât să ai totul la îndemână.
Fie că petreci multe ore în bucătărie sau doar încălzești mâncarea comandată, faci o cafea sau iei micul dejun cu familia, o bucătărie frumos amenajată și ordonată, îți oferă un sentiment foarte plăcut de acasă și care să te inspire să trăiești mai sănătos.