0

Pregătește singur conserve de roșii delicioase

Pregătește singur conserve de roșii delicioase

Se spune că ”omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car”, iar cum ne lăudăm aici numai cu oameni gospodari, suntem convinși că deja ai început să te gândești la cămara de iarnă.

Plutește prin piață, printre alte arome văratice, parfumul roșiilor proaspete, crescute natural și sănătos. Dacă ai dat de unele bine parfumate și aromate, după ce termini de mâncat salata și înmuiat pâinea în zeamă (scuze, nu am putut să ne abținem), mai dă o fugă și fă-ți stocul pentru câte rafturi vrei tu de suc de roșii, bulion, mixuri pentru ciorbe și tocănițe.

Îți oferim în articolul de astăzi mai multe variante de roșii la conservă, suc de roșii, salate de iarnă, cât să te bucuri până vara viitoare de mâncare bună și roșii delicioase.

De ce ai nevoie înainte de a începe?

Păi, în primul rând, ai nevoie de cele mai gustoase roșii din piață. Iar dacă tot mergi la piață, îți pregătim și lista de cumpărături, pentru a avea totul la îndemână atunci când intri în bucătărie.

Iată de ce mai ai nevoie:

  • Borcane
  • Sticle cu gura largă pentru sucul de roșii
  • Capace
  • Sare grunjoasă
  • Verdețuri proaspete – crenguțe de leuștean, pătrunjel, țelină
  • Etichete pentru borcane
  • Set pentru sigilare termică sau aparat pentru sigilat capace
  • Pentru categoria pro, poți adăuga și cântar, linguri și recipiente pentru măsurare – le găsești pe toate aici.

Pe lângă cele de mai sus, poți cumpăra și alte legume, precum ardei gras sau morcovi, dacă dorești să prepari și niște salate delicioase de iarnă, pe care le poți mânca și ca atare, direct din borcan.

Sterilizarea borcanelor înainte de conservare

Înainte de toate, la fel cum roșiile trebuie spălate foarte bine și borcanele și capacele trebuie sterilizate temeinic, pentru a ne asigura că totul este curat, fără bacterii sau alte lucruri pe care nu ni le dorim în mâncare.

Acestea, la fel ca orice alt lucru din bucătărie și nu numai, pot fi sterilizate fie prin fierbere, fie la cuptor.

Sterilizarea prin fierbere

Pune apă suficientă, cât să acopere borcanele și capacele, într-un vas mare, ideal de fontă sau cu fundul gros, în care ai adăugat și un prosop. Astfel, ne asigurăm că nu se vor sparge la contactul cu vasul de pe foc. Înainte de a le adăuga în apă, asigură-te că atât borcanele, cât și capacele sunt foarte bine spălate, nu au rugină sau alte reziduuri.

Adaugă borcanele în vasul de pe foc fără să se atingă între ele. Poți folosi ziare sau cartoane între borcane, pentru a te asigura că nu se ating. Dacă le adaugi în apa care fierbe, sunt suficiente 5 minute, iar dacă le adaugi în apa rece, lasă-le aproximativ 15 minute.

Sterilizarea la cuptor

Preîncălzește cuptorul la 160-170⁰ C și pune borcanele fără să se atingă, fie direct pe grătar, fie într-o tavă. Eventual pune și un prosop sau ziare, hârtie pe grătar/tavă, pentru a te asigura că nu se sparg. Lasă-le timp de 20 de minute la cuptor și oprește focul.

Alte variante mai sunt și la cuptorul cu microunde timp de 1-2 minute sau în mașina de spălat vase, fără detergent, la temperatura cea mai ridicată.

Orice variantă ai alege, este foarte important să ai aproximativ aceeași temperatură cu a conținutului, pentru a nu se sparge. Dacă folosești roșiile fierbinți, borcanele trebuie să fie și ele fierbinți. Folosește linguri de lemn sau ideal mănuși de bucătărie pentru a mânui recipientele.

ketchup_de_casa

Cum să prepari un suc de roșii delicios?

Acum că ai găsit roșiile perfecte și că ai lecțiile pregătite pentru ingrediente și procesul de sterilizare, să înceapă distracția. 😊

Sucul de roșii este delicios și extrem de util și versatil în bucătărie. Pe lângă faptul că îl poți savura și ca atare, îl poți adăuga în aproape orice preparat, de la ciorbe sau tocănițe, până la deliciosul mic dejun shakshuka (ouă la tigaie sau cuptor cu roșii și legume).

Cantitatea este relativă pentru că roșiile pot fi mai zemoase sau mai puțin zemoase, le poți fierbe mai mult sau mai puțin, așa că aici ne bazăm pe intuiția ta. În orice caz, nu ai cum să dai greș, dacă rămâne suc, îl poți folosi pentru a face niște paste delicioase, iar dacă faci prea puțin, mai dai o fugă la piață.

Începe prin a spăla foarte bine roșiile și elimină codițele și cotorul verde dacă dorești. Apoi, taie-le și stoarce-le la mașina de stors roșii sau orice storcător de fructe ai în casă. O altă variantă bună și la îndemână este să le pasezi prin blender. Prin blender sau robot este și mai eficient și sănătos, pentru că păstrează toate elementele nutritive ale roșiilor, în special coaja.

Pune compoziția rezultată la fiert într-un vas încăpător și adaugă aproximativ o lingură de sare la un litru de suc. Dacă dorești și îți place, poți adăuga și câteva boabe de piper sau alte condimente, de exemplu ierburi de Provence pentru sucurile folosite la paste (de aceea este bine să folosești etichete). Poți prepara acest suc de roșii și fără sare dacă îl dorești cât mai natural. Sterilizat bine și depozitat corect va rezista cel puțin un an, chiar și fără sare.

Timpul de fierbere este, de asemenea, relativ pentru că depinde de vas și de cantitate, însă trebuie ținute pe foc până scade puțin compoziția și nu mai face spumă. Spuma de deasupra nu se elimină, ci se amestecă constant.

Sucul rezultat se pune în sticlele sterilizate, neapărat fierbinți și se sterilizează și împreună cu compoziția. Nu le umple complet, lasă mereu un spațiu de 2 cm până la gura sticlei sau a borcanului.

Sterilizarea conservelor de roșii

Procesul de conservare este similar pentru orice ai pune în borcane și este destul de simplu. La fel ca în cazul borcanelor, poate fi făcută atât la cuptor, cât și pe aragaz, care durează mai puțin.

Fierberea la Bain Marie

Metoda clasică de sterilizare este la bain marie și se realizează prin fierberea borcanelor într-un vas încăpător.

Pasul 1. Închide foarte bine capacele, eventual folosește chiar un aparat pentru sigilat capace.

Pasul 2.Pune pe fundul vasului un prosop de bucătărie și așează borcanele în vas, fără să se atingă. Eventual înfășoară fiecare borcan în ziare sau hârtie, să nu se atingă, pentru a nu risca să se spargă.

Pasul 3.Adaugă apă în vas, cât să ajungă la maximum ¾ din borcane/sticle.

Pasul 4. Pune deasupra o cârpă udă pentru a menține temperatura constantă cu ajutorul aburului.

Pasul 5.Fierbe totul la foc mic spre mediu, timp de aproximativ 40-50 de minute. (după ce a început să fiarbă)

Pasul 6. Așează oala cu toate borcanele/sticlele așa cum este într-un loc sigur, ideal pe jos și acoperă-le complet cu o pătură groasă până se răcesc. Durează destul de mult, așa că le poți lăsa și peste noapte și să le depozitezi ulterior.

Sterilizarea la cuptor

Poate fi o variantă mai comodă și nici nu se încălzește așa tare bucătăria, însă durează mai mult. Procesul este similar ca la fierbere, doar că nu mai este nevoie să acoperi, temperatura fiind deja constantă.

Pasul 1. Se lasă vasul cu borcanele la 160⁰C până începe să fiarbă apa. Durează minimum 40 de minute.

Pasul 2. Apoi se reduce temperatura la 120⁰ C și se lasă timp de 40-50 de minute.

Pasul 3. Se oprește focul și se acoperă cu un prosop gros sau pătură până se răcesc. Le poți scoate din cuptor sau poți doar întredeschide ușa, pentru a lăsa căldura să iasă.

Ce conserve delicioase de roșii mai poți pregăti

Bulionul este un alt preparat extrem de util în bucătărie și reprezintă și baza pentru alte preparate, precum ketchup, zacuscă sau amestecuri pentru ciorbe.

Metoda de preparare este extrem de asemănătoare cu cea a sucului de roșii. Pe lângă sare, adaugă și crenguțe de leuștean sau frunze de țelină pentru aromă.

În cazul bulionului, este necesar să folosești fie o mașină specială, fie o sită pentru a elimina semințele și coaja.

Se fierbe compoziția în care ai pus și o lingură de sare pe litru și câteva crenguțe de verdeață pentru aromă, la fel ca sucul de roșii, doar că se lasă mai mult, peste o oră, în general, până rezultă o compoziție mai densă.

Compoziția se pune în borcane și se fierbe la bain marie, cum am detaliat mai sus, timp de 40 de minute.

Cum_să_prepari_un_suc_de_roșii_delicios

Ketchup de casă

Pentru ketchup ai nevoie, pe lângă un litru de bulion sau suc de roșii ca bază, de:

  • 1-2 ardei copți
  • 2-3 căței de usturoi zdrobiți
  • o ceapă mică tocată
  • 50 ml de ulei de măsline
  • 20 ml de oțet balsamic
  • 20 g de zahăr brun
  • sare după gust, în cazul în care nu are bulionul
  • condimentele preferate: busuioc, ierburi de Provence, ardei iute sau fulgi de chilli, coriandru etc.

Se călesc în ulei ardeii copți tăiați foarte mărunt, împreună cu ceapa, usturoiul și restul ingredientelor, în afară de zahăr și oțet balsamic. Apoi, se adaugă sucul de roșii sau bulionul și se lasă pe focul mic spre mediu până atinge consistența dorită.

Se mai mărunțește o dată în robotul de bucătărie sau blender până ajunge pastă, după care se mai fierbe câteva minute împreună cu zahărul și oțetul balsamic. În timpul fierberii compoziția se poate lipi și pot sări stropi, așa că amestecă constant.

Roșii întregi în borcan

O altă variantă minunată de a păstra savoarea roșiilor este să pregătești borcane cu roșii întregi. Aici ar fi ideal să folosești roșii prunișoare sau roșii mai mici, pentru a te asigura că încap mai multe în borcan.

Pentru a decoji roșiile trebuie să le opărim în apă cu o linguriță de sare. Pregătește un castron de apă rece lângă aragaz și după ce fierbe apa, pune roșiile pentru 30 de secunde, maximum un minut, apoi scoate-le în castronul cu apă rece. Eventual repetă procesul încă o dată sau de două ori pentru a putea decoji roșiile.

După ce ai decojit roșiile adaugă-le în borcane și pregătește bulionul necesar, cât să acopere roșiile în borcane. Având în vedere că borcanele ar trebui să fie fierbinți de la sterilizare, încălzește și bulionul pentru a aduce totul la aceeași temperatură.

Adaugă bulionul peste roșii, cât să le acopere, dar să rămână cei 2 cm recomandați până la gura borcanului.

Sigilează bine capacele și pregătește cuptorul la 160⁰C. Sunt suficiente 15-20 de minute la această temperatură, după care le poți lăsa în cuptor să se răcească, înainte să le depozitezi.

Salată de iarnă cu roșii

Poți prepara o salată delicioasă de iarnă din roșii, morcovi, ardei grași, ceapă și pătrunjel. Morcovii se dau prin răzătoarea mare, în timp ce ceapa și ardeii se taie fideluță, iar roșiile bucăți mai mari, ca pentru o salată de vară.

Adaugă verdeață și condimente după gust, iar apoi amestecă bine și lasă totul în vas timp de aproximativ o oră, pentru a se întrepătrunde aromele.

Adaugă compoziția în borcane, însă ține cont de faptul că va scădea și un borcan probabil îl vei folosi pentru a le completa pe restul.

Acoperă borcanele cu folie de aluminiu și lasă-le la cuptorul încălzit la 180⁰C până începe să fiarbă lichidul scurs din legume, iar apoi lasă-le aproximativ o oră la 120⁰C.

Poți relua și procesul de sterilizare de mai sus, iar o altă metodă tradițională în bucătăriile de la noi este să adaugi o aspirină deasupra compoziției. Aceasta ține loc de conservant, fără să schimbe gustul mâncării și fără să se topească chiar, asta dacă au fost închise ermetic.

Depozitează borcanele într-o cămară specială, întunecată și răcoroasă sau pe balcon, acoperite bine, dacă nu ai altă variantă. Depozitarea corectă este aproape la fel de importantă precum prepararea, pentru a te asigura că trec bine peste iarnă. În mod normal, ar trebui să fie bune și 2-3 ani.

La fel ca salata de mai sus, poți prepara o mulțime de combinații din legumele și verdețurile preferate, cât să ai mereu la îndemână un sos bun pentru paste sau pizza, un amestec delicios de vară pentru ciorbe și tocănițe sau salate pe care să le mănânci direct din borcan când nu ai alte idei sau timp.

Spor la pregătiri și poftă bună, că suntem siguri că măcar un borcan din fiecare nu scapă nemâncat chiar acum, când bucătăria e plină de arome delicioase!

Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: