Sifonul te duce, de obicei, cu gândul la zilele toride în care visezi la o băutură răcoritoare cu gheață sau la serile de vară cu prietenii la un șpriț. Este băutura copilăriei a multora dintre noi și oricând e bine venit un cocktail savuros, o limonadă cu mentă și bule sau clasicul sifon cu sirop de fructe.
În bucătărie mai este folosit, tradițional, în rețete de clătite sau gogoși de post, însă există mai multe variante pentru a da savoare sau textură mâncării cu sifon.
Am adunat în acest articol cele cunoscute trucuri pentru a găti cu sifon și câteva rețete interesante, inclusiv pentru băuturi delicioase, mai ales că se apropie vara și începe sezonul cu delicii răcoritoare.
Cele mai importante proprietăți ale sifonului
Unul dintre cele mai vehiculate mituri din jurul sifonului sau apei carbogazoase este că ar îngrășa. Deloc adevărat!
Multe mituri probabil au pornit de la studiu făcut pe șoricei de laborator, în care s-a dovedit că cei care au consumat apă carbogazoasă au câștigat în greutate mai mult decât ceilalți. Însă motivul a fost, de fapt, că au consumat mai multe alimente, de unde s-a tras concluzia că apa carbogazoasă ar contribui la starea de foame.
Există multe mituri în jurul produselor care îngrașă, însă nimic nu îngrașă, nici măcar tortul sau pizza. Surplusul de calorii la sfârșitul zilei, este vinovatul care duce la kilograme în plus. Am scris recent un articol întreg despre cum poți reduce caloriile și mânca mai sănătos.
Revenind la mitul nostru, sifonul este doar apă cu dioxid de carbon, are zero calorii, deci nu îngrașă și nici nu dăunează în vreun fel organismului. Mai mult, este chiar indicat în recuperarea de după efort fizic, contribuie la reducerea senzațiilor de greață sau indigestie, te hidratează, reduce durerile de cap și poate elimina chiar și pofta de dulce. Doar dacă este consumat în exces poate balona sau irita esofagul.
Deci ai toate motivele să consumi sifon, iar când vine vorba de gătit cu sifon, nu sunt decât beneficii. 😊
Ce mâncăruri poți prepara cu sifon
Datorită conținutului de dioxid de carbon, sifonul în deserturi ajută aluatul să crească și îi oferă o textură pufoasă.
Cea mai simplă rețetă de clătite conține făină, apă minerală, un pic de sare, zahăr sau arome și ou sau ulei, dacă vrei să le faci de post. În doar câteva minute te bucuri de clătite pufoase și gustoase.
Adaugă sifon în checuri, blaturi de tort sau prăjituri
Dacă gătești cu sifon și cu albușuri de ou, nici măcar nu ai nevoie de praf de copt, cu mențiunea să amesteci totul ușor, cu o spatulă, pentru a nu permite aerului să iasă din albuș.
Sifonul oferă blaturilor o textură aerată, moale și fresh. Vei vedea și că se vor usca mai greu...dacă mai rămân cumva și pe a doua zi. 😊
Adaugă rețetelor tale preferate aproximativ 100ml de sifon, în funcție de cantitatea pe care vrei să o prepari și de consistență. Alte variante ar fi să înlocuiești apa plată din rețete cu apa carbogazoasă sau să împarți la jumătate cantitatea de lapte și să combini lapte cu sifon.
Servește lângă checul sau prăjitura preferată (hint: imediat se coc vișinele) și un pahar mare de sifon cu sirop de fructe și bucură-te de o nouă zi din viață.
Preparate asiatice crispy
În bucătăria japoneză, și nu numai, apa carbogazoasă este folosită pentru celebra tempura, care este un aluat folosit pentru prăjirea legumelor, peștelui sau a fructelor de mare.
Amestecă făina cu sifon și ce condimente preferi în mâncare și obții o compoziție perfectă pentru orice vrei să prăjești pane, inclusiv șnițele.
Cele mai multe rețete de tempura conțin doar făină și sifon 1:1, dar mai poți adăuga și un ou, condimente sau amidon de porumb, dacă preferi mai multă textură. Cu cât e mai groasă compoziția, cu atât mai mult se va ”prinde” de legume. O tempura din făină integrală și sifon este foarte bună și o variantă mai simplă și sănătoasă.
Taie legumele în felii sau bastonașe, cât vrei tu de groase și trece-le prin amestec, apoi prăjește-le în baie de ulei sau în friteuză 3-4 minute. Dacă vrei varianta cu mai puțin ulei, le poți face și într-o tigaie antiaderentă și să le gătești câte 2 minute pe fiecare parte.
Cu gândul la vară, nouă ni s-a făcut poftă de niște zucchini tempura cu un dressing de iaurt cu verdețuri și castraveți.
Legume colorate și nutritive cu sifon
Un alt beneficiu al sifonului este că scade oxidarea și pierderea de pigmenți clorofilici și carotenoizi. Dacă vrei să gătești cel mai verde broccoli și cei mai portocalii morcovi, fierbe legumele în apă carbogazoasă.
În plus, sifonul reduce timpul de gătire și păstrează mai bine nutrienții. Are cam același efect cu trecerea legumelor prin apă rece pentru a le păstra culoarea și textura naturală. Tocmai de aceea, unii bucătari fierb și pastele în apă carbogazoasă și susțin că le oferă o textură mai ușoară.
Marinează carnea cu sifon
Carnea marinată înainte de a fi gătită este mult mai fragedă, aromată și delicioasă. O variantă mai rapidă, dar foarte eficientă, este să marinezi carnea în sifon timp de 30 de minute, înainte de gătire. Astfel, nu mai este necesară marinarea peste noapte și te bucuri de carne fragedă mai rapid.
Amestecă într-un bol sifon cu sare, piper, boia sau ce condimente mai preferi și lasă carnea acoperită în bol, la temperatura camerei. Poți adăuga și miere, ulei sau alte ingrediente în care preferi să marinezi carnea.
Prepară băuturi savuroase
Am scris și aici despre cum să prepari cocktail-uri colorate și vitaminizate cu sifon, plante aromatice și fructe sau legume.
Combină sifonul cu orice fruct sau legume, cu mentă, lavandă, busuioc sau rozmarin și bucură-te de toate aromele și vitaminele din pahar.
Ce combinații interesante poți încerca:
- țelină apio cu castravete și o crenguță de rozmarin
- nuanțe de mov cu prune tăiate și lavandă
- mentă și lime pentru un gust fresh
- pepene roșu pentru arome văratice
De asemenea, poți prepara și băuturi răcoritoare cu ceai, îndulcit sau nu, cum preferi, sau cold brew pentru iubitorii de cafea.
Alte întrebuințări ale sifonului în gospodărie
Sifonul este, de asemenea, o variantă rapidă pentru a curăța pete, inclusiv de pe haine. Dacă ești la restaurant și te-ai pătat cu mâncare sau băutură, cere o apă carbogazoasă și freacă ușor zona. Este cea mai utilă și la îndemână soluție atunci când nu ești acasă.
Pentru ce alte lucruri mai este cunoscut sifonul:
- Dacă ai părul vopsit, sifonul poate reîmprospăta culoarea, mai ales în urma decolorării ușoare din cauza clorului din apă sau piscine. Mai ales în sezonul estival, este util să te clătești din când în când cu sifon.
- Ne bucurăm de porumbei sau de ciripitul păsărilor, însă mai puțin când ajung...pe lângă mașină. Curăță parbrizului mașinii cu sifon pentru a curăța mai ușor murdăriile.
- Curăță bijuteriile cu apă carbogazoasă. Încălzește-o puțin, apoi lasă câteva secunde bijuteriile pe care vrei să le cureți în apă. Freacă-le ușor cu o periuță de dinți pe care nu o mai folosești și sunt ca noi.
- Dioxidul de carbon din sifon ajută și la curățarea ruginei, mai ales în cazul piulițelor sau șuruburilor înțepenite. Toarnă sifon peste rugină și lasă câteva minute să acționeze.
După cum vezi, sifonul nu doar că ne potolește setea, dar este foarte util și în mâncare sau în gospodărie, în general.
Cu aparatul de carbonatare SodaStream poți face sifonul cât vrei tu de acidulat, cu apăsarea unui singur buton. Experimentează gusturi diferite și bucură-te de toate proprietățile sale.
Află mai multe despre aparatul SodaStream și alege-ți favoritul aici.
Alte produse recomandate:
Alte articole care te-ar putea interesa: