0

Paharele iubitorului de bere

Paharele iubitorului de bere

Cea mai bună bere e berea multă, zicea un mare înțelept. Nu poți contrazice un adevăr absolut, dar îl poți completa: cea mai bună bere e berea multă și băută din paharele potrivite. Pentru că există câte un pahar pentru fiecare stil de preparare a berii. Și nu e o găselniță de dragul artei sau al vânzărilor, ci chiar de dragul berii. Fiindcă forma unui pahar influențează gustul berii, culoarea și chiar compoziția.

Explicația este foarte simplă. Gulerul de spumă care se formează atunci când torni berea în pahar acționează ca un capac ce blochează evaporarea substanțelor volatile din bere. Adică acei compuși chimici de aromă, gust și culoare care fac băutura asta atât de ispititoare. Vă dați seama deci cât este de importantă spuma care se formează la suprafață.

Și pentru că diferite tipuri de bere creează diferite cantități și tipuri de spumă, uite-așa intervine forma paharului care uneori ajută, alteori împiedică “supraviețuirea” gulerului alb, în funcție de necesități. Scopul e mereu unul singur: o experiență aromatică absolută.

De parcă n-ar fi de ajuns, paharul potrivit poate ajuta și la păstrarea carbonatării berilor mai “acidulate”. Mai pe românește, berea nu se “trezește” așa repede. Deci problema nu e că bei tu prea încet, ci că nu bei din ce trebuie :)

TIPURI DE PAHARE DE BERE

Eterna și fascinantă halbă

Este cea mai veche formă de recipient pentru bere din istorie. Este cel mai larg și încăpător recipient de bere. Este robustă și masculină. Și este simbolul petrecerilor și sărbătorilor de tip Oktoberfest, acolo unde nu te judecă nimeni după câtă bere bei :) Avem deci toate motivele să declarăm halba ca fiind nr. 1 în topul paharelor de bere.

Folosim halbele la multe tipuri de bere, fie că vorbim de berile nemțești de tip lager auriu sau de cele brune Stout sau Porter. Berile cu aromă mai pronunțată de malț decât de hamei sunt și ele alegeri bune. Deschiderea largă a halbei te ajută să iei guri mari de bere și să-ți faci o idee clară despre parfum și aromă.

Contrar aspectului tentant, halbele înghețate și scoase din congelator exact înainte de a turna bere în ele nu sunt o idee atât de bună. Din cauza condensului, umezeala se va scurge pe pereții halbei direct în băutura ta. Și cine și-ar dori o bere “hidratată”?

Elegantul Flute

Similare cu paharele de șampanie, aceste paharele flute sunt înalte și subțirele. Unele sunt conice, altele au picior de fotomodel și aduc aminte de forma lalelei. Indiferent de aceste mici detalii, paharele tip Flute sunt mereu înalte și delicate și poartă un strop de noblețe în forma lor. Deci s-ar putea să te trezești cu nasul puțin pe sus în timp ce bei o bere de tip lambic dintr-un pahar flute.

Folosim paharul Flute atunci când vrem să savurăm un Pilsner, un Bock sau un Lager mai ușurel – toate foarte carbogazificate. Forma lunguiață permite evaporarea rapidă a compușilor volatili pentru ca primele înghițituri să fie foarte intense. În scurt timp, berea din flute își pierde o bună parte din calitățile inițiale, de aceea un e recomandat să nu pierzi vremea lângă ea. Și tot din acest motiv, paharele flute au o capacitate destul de mică, de 250 – 330 ml.

Britanicul Pint

Paharul tip Pint seamănă cu halba în două aspecte: gura largă și capacitatea mare. Este potrivit pentru multe tipuri de bere, în special cele care lasă un guler gros de spumă. Sunt preferate de barmani pentru că se depozitează ușor (fiind stivuibile), dar și pentru că poți servi o varietate de tipuri de bere în ele. Sunt destul de rezistente, cu pereți destul de groși, deci nu se vor sparge chiar la prima alunecare din mână în timp ce le speli.

Pentru că le găsești în proporție covârșitoare în puburile din toată Marea Britanie, sunt adesea asociate cu berile produse pe acest teritoriu. Prin Irlanda, de exemplu, este aproape o blasfemie să servești o bere neagră tip Stout dintr-un alt tip de pahar. La fel și cu berile Ale irlandeze.

Pint-ul este denumit după o unitate de măsură imperială, folosită în special în Marea Britanie și Irlanda și este echivalentul a 568 ml de lichid. Se crede că termenul „pint” provine din cuvântul “pincta” din Latina vorbită, care înseamnă “pictat” și se referea la semnele pictate pe interiorul recipientelor pentru a arăta capacitatea lor.

Super cupa belgiană

Un fel de pahar de vin supradimensionat, paharele tip cupă pot avea multe forme, dar în mare se încadrează în două categorii:

Goblet – picior mai lung, mai înalte și mai delicate, adesea cu o cupă în formă ovală

Chalice - picior mai scurt, pereți mai groși și cupa rotunda, similară cu un bol

Ingineria din spatele acestui design ajută la păstrarea gulerului înalt de spumă. Dar mai au o caracteristică unică: multe dintre paharele tip cupă o gaură sculptată în baza interioară pentru a capta bulele de dioxid de carbon și a asigura astfel o bere efervescentă mai mult timp.

Gura largă aduce același beneficiu ca halba de bere: guri mari de bere care îți permit să cuprinzi toate notele aromatice. Berea belgiană, recunoscută în toată lumea pentru diversitate și calitate, este adesea servită în astfel de pahare. Un IPA belgian, un Ale brun și intens și alte beri cu guler înalt de spumă sunt candidate perfecte pentru cupa aceasta cu spirit regal.

Paharul Lalea

Poate semăna cu paharele de tip Goblet, adesea confundate cu niște pahare de vin alb... bine crescute. În realitate, paharul Lalea sau Tulip este alegerea potrivită pentru berile puternic aromatizate: rețete belgiene, beri Ale scoțiene, beri IPA americane. Au un mijloc gros, rotunjit care se îngustează în partea de sus și se termină apoi cu o buză largă, pentru retenția spumei.

Paharul Pilsner

Poate cel mai familiar tip de pahar pentru consumatorii români de bere. Nu pentru că am fi mari consumatori de bere Pils, ci pentru că se folosesc cu succes la servit bere Lager. Iar regele berii în România este fără îndoială Lager-ul.

Paharul Pilsner e înalt și conic, în linii drepte sau ușor curbat, cu un bust generos și o talie subțirică și îngustă (vezi foto). Structura înaltă ajută la evidențierea culorii și a bulelor de CO2 și menține de obicei un guler foarte înalt de spumă.

Paharul Weizen

Este fratele mai mare al paharului Weizen, destul de similar ca formă, dar mai înalt și mai solid. Are baza îngustă și partea de sus mai mare, cu o ușoară curbură spre interior în partea superioară. Unii spun că aduce aminte de forma unui boboc de lalea. Nouă ne aduce aminte că n-am mai băut de mult o bere de grâu. Pentru că despre asta e vorba: weizen este termenul german pentru grâu.

În Bavaria, patria berii pe bază de grâu, se mai numește și Weißbier (bere albă), după culoarea pe care o are după fermentare, dar și după apropierea fonetică a cuvintelor Weizen și Weiss.

La fel ca paharul Pilsner, accentuează culoarea specifică a berii și menține fermitatea spumei. Este înalt și dotat cu pereți destul de groși. Pentru utilizări repetate.

Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: