0

Linte Bolognese cu crustă de cartof și parmesan by Staub

Linte Bolognese cu crustă de cartof și parmesan by Staub

 

Îți promit că nu vei simți lipsa cărnii în acest preparat. Prin caramelizarea cepei, morcovilor, vinetelor și a pastei de tomate, sosul devine bogat și aromat profund. Este o rețetă ușor de preparat și delicioasă pentru o cină vegetariană.

Ingrediente pentru 4 porții

  • 150 gr linte maro, înmuiată peste noapte în apă rece
  • 100 gr de morcovi
  • 100 gr de ciuperci
  • 100 gr de vinete
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 2 lingurițe zahăr
  • 300 gr de pastă de tomate
  • 500 gr de cartofi
  • 2-3 linguri ulei de măsline
  • 100 ml de lapte
  • 75 gr unt
  • 100 gr de parmezan ras
  • 2 lingurițe oregano uscat
  • sare, piper proaspăt măcinat, nucșoară

Mod de preparare

  1. Preîncălzeşte cuptorul la 200°C.
  2. Taie în bucăți mari ceapa și usturoiul.
  3. Într-o tigaie călește în ulei ~1 minut, adaugă zahărul și mai călește încă 1 minut să se caramelizeze.
  4. Adaugă pasta de tomate și condimentează generos cu sare, piper și oregano.
  5. Taie legumele în bucăți de ~1.5 cm și adaugă-le în tigaie, adaugă și lintea scursă bine.
  6. Dă totul într-un clocot și apoi împarte amestecul în patru vase cocotte. Introdu vasele acoperite în cuptorul preîncălzit și lasă-le la gătit timp de ~40 de minute.
  7. Între timp, curăţă cartofii de coajă, taie-i în bucăți mari și fierbe-i în apă clocotită cu puțină sare. Scoate cartofii, lasă-i puțin să se răcorească și pasează-i într-un castron.
  8. Pune laptele la fiert și asezonează-l cu sare, piper și nucșoară. Când acesta s-a fiert adaugă-l la cartofi împreună cu untul și 1/3 din cantitatea de parmesan.
  9. Scoate vasele cocotte din cuptor, acoperă compoziția generos cu piure și cu parmezanul rămas.
  10. Reintrodu vasele la cuptor și lasă-le până se rumenesc ușor.

 

Alte articole care te-ar putea interesa: