0

Idei pentru o petrecere reușită de Halloween

Idei pentru o petrecere reușită de Halloween

Orice sărbătoare este o ocazie bună pentru a-i reuni pe cei dragi, de a redecora casa frumos și a petrece timp de calitate împreună. Nu o fi Halloween o sărbătoare românească sau măcar cu o tradiție lungă, dar de ce să nu profităm de ocazie să ne și distrăm, mai ales în aceste vremuri complicate?

Poți alege între o cină specială cu familia sau o petrecere tematică cu cei mai apropiați prieteni, iar dacă totuși alegi să nu te întâlnești cu alți oameni fizic, provoacă-ți prietenii să gătească ceva special, să decoreze și să vă vedeți într-un video call. 😊

Astăzi îți oferim ideile noastre pentru a te bucura de un weekend de Halloween perfect, cu mâncare bună, decor tematic, băuturi surprinzătoare și alte trucuri prin care să-ți aduni oamenii dragi la masă, virtual sau fizic.

Meniul pentru masa de Halloween

Toate ca toate, dar mâncarea este scopul adevărat al oricărei petreceri, nu-i așa? Că suntem pasionați de gătit sau invitați de onoare, o masă frumos decorată și plină de bunătăți nu poate decât să ne bucure.

Bucătăria devine terenul tău de joacă pentru această sărbătoare. Nu că nu ar fi de obicei, însă acum te joci cu adevărat, poți da și greș, poți desena cu ketchup, sosuri, brânză topită sau orice altceva. Poți adăuga tot felul de decorațiuni și în cel mai rău caz vă alegeți cu o porție sănătoasă de râs.

Noi zicem că îți va ieși oricum și delicios, nu doar aspectuos. Îți lăsăm și noi câteva idei, de la care să pornești meniul pentru masa de Halloween.

petrecere halloween

Aperitive

Aperitivele dau startul petrecerii și îți oferă oricum cel mai bun teren de joacă, pentru că poți inventa și reinventa o mulțime de gustări creative.

Iată câteva idei pe care să le încerci:

  • ouă umplute sau chiar salată de boeuf decorate cu păianjeni din măsline
  • gustări precum hot dog sau crenvurști în aluat peste care să torni ketchup
  • platou de legume cărora să le adaugi ochi din alte ingrediente, cu hummus roșu (poți folosi pesto rosso sau sfeclă roșie)
  • gustări în păhărele de plastic pe care le poți desena
  • sendvișuri ”mumificate” în brânză topită
  • pateuri decorate cu ochi și ketchup
aperitive Halloween aperitive Halloween aperitive Halloween

Felul principal

  • pentru felul principal poți pregăti coaste de porc și să decorezi platoul de servire cu un cap de schelet
  • burgeri pe care îi poți decora cu ochi, colți și, desigur, ketchup
  • pizza cu decor din mozzarela și diferite topping-uri
  • tarte sărate la cuptor decorate
  • supă cremă cu pânză de păianjăn desenată din smântână
  • mini-baghete de pâine aranjate în formă de mână, cât să pară degete de zombie
aperitive Halloween aperitive Halloween

Deserturi

Partea bună la deserturi, pe lângă gustul minunat, este că te poți juca mult mai mult cu aluaturi și creme. Poți adăuga siropuri de zmeură sau căpșuni în prăjituri, care să curgă atunci când le tai, fusercuri în diferite forme, plăcinte de dovleac decorate, înghețate pe băț ”îmbrăcate” sau ”machiate”, forme și accesorii din ciocolată.

Orice desert preferat, pe care îl gătești foarte bine, poate fi transformat într-unul de Halloween cu ajutorul bomboanelor, sosurilor sau altor ingrediente din bucătărie.

aperitive Halloween aperitive Halloween

Băuturi

Ți-am pregătit un articol dedicat cocktail-urilor de Halloween, pe care îl poți citi aici. Decorațiunile fac și în acest caz toți banii, iar orice cocktail banal, se transformă în băutura perfectă de Halloween dacă îi adaugi gheață carbonică.

Folosește pahare speciale, boluri mari pentru rețete de punch și siropuri colorate. Poți face un punch delicios din tipul de alcool preferat, combinat cu un sirop la alegere și suc sau sifon. Dacă îți place sifonul, poți prepara și un șpriț sau combina cu prosecco, sirop de soc, fructe și frunze de mentă.

Dacă sărbătoriți la distanță, vă puteți trimite băuturile și mâncarea preparată prin curier sau taxi. Este o metodă excelentă de a face schimb de experiențe chiar dacă nu sunteți fizic împreună.

Alegerea unei tematici de Halloween și invitații

În primul rând, tematica petrecerii este stabilită de invitațiile pe care le trimiți. Astfel setezi și așteptările și cum ar trebui să se pregătească fiecare invitat. Găsești online mai multe aplicații care personalizează invitații sau le poți face de mână, pentru și mai multă creativitate.

petrecere halloween Dacă nu ai inspirație, iată ce tematici interesante poți folosi:
  1. 🎃 Nelipsitul dovleac
    Poți face chiar și un concurs de decorare a dovleacului, meniul să fie alcătuit din preparate pe bază de dovleac (găsești idei de rețete și pe site-ul nostru - Gătesc.ro), iar decorul să fie și el portocaliu sau legat de dovleac. Este o ocazie excelentă să aduci mai multă creativitate în viața ta.
  2. Casa părăsită
    O tematică mai înfricoșătoare, dar care poate fi foarte distractivă mai ales dacă îți inviți prietenii la tine. Dacă ar fi să îți redecorezi casa cât să pară părăsită, ce schimbări ai face?
  3. Scena crimei
    Tot din zona mai întunecată face parte și această tematică des întâlnită. Folosește-te de roșu inclusiv în preparate (sosuri, siropuri etc.), în cocktail-uri (Bloody Mary cu vodka și suc de roșii) și împărtășește cu ceilalți participanți povești înfricoșătoare. Mai ai câteva zile să te documentezi.
  4. Tărâmul dulciurilor
    Dacă vrei totuși o temă mai veselă și pozitivă, folosește-te de acadele, bomboane, mult roz și talentele tale la deserturi delicioase, făcute în casă. Îți poți transforma casa și atmosfera într-un carnaval de zile mari.
    (P.S.: dacă pregătești ceva special, trimite-ne și nouă rețetele tale pe Facebook sau Instagram.
  5. Zombie
    Adaugă în mix costume cu zombie sau scheleți, preparate care arată ca un creier și orice alte lucruri ai mai văzut prin filmele cu zombie și ai vrea să recreezi la tine acasă, pentru o zi.
  6. Un strop de magie
    Mai ales dacă ești fan Harry Potter, dar nu numai, te poți folosi de elemente din magie. Pălării de vrăjitoare, mături, sclipici, gheață carbonică și orice altceva îți inspiră imagie.

Acestea sunt doar câteva opțiuni, însă poți să alegi orice tematică dorești, doar este petrecerea ta. Alege filmul preferat, inspiră-te din toamnă, recreează un moment frumos cu cei dragi. Totul este permis!

Trucuri pentru o petrecere de Halloween reușită

Meniul și tematica sunt cele mai importante detalii ale unei petreceri reușite, dar mai sunt și alte aspecte de care să ții cont pentru a-i mulțumi pe toți cei implicați.

  • În funcție de tipul evenimentului, petrecere sau cină intimă, alege și lumina potrivită care să inspire apropiere și confort. Ai o mulțime de opțiune de lumânări tematice sau nu neapărat, beculețe speciale, în formă de dovleac sau lămpi.
  • Introdu în program și o activitate distractivă, jucați un board game tematic, spuneți povești înfricoșătoare și ghiciți dacă sunt adevărate sau nu, uitați-vă la un film horror sau alegeți un joc interactiv pe computer sau play station.
  • Pregătește totul din timp – nu lăsa pe ultima zi tot ce ai de gătit, pregătit decorul sau băuturi. Se întâmplă de multe ori să uităm ceva sau să avem nevoie de ajutor. Vrei să fie un prilej de bucurie, nu de stres, așa că pregătește totul cu măcar o zi în avans.
  • Chiar dacă la noi nu se merge cu ”trick or treat” , stabiliți voi un colind specific și pregătiți-vă cu bomboane și mici cadouri.
  • Dacă inviți oameni la tine și vrei să rămână cu ceva frumos după, pe lângă amintirea frumoasă, pregătește pentru fiecare un mini dovlecel, o decorațiune făcută de tine sau un pachețel pentru acasă.
  • Faceți multe poze, să le aveți și peste an. Poți pregăti un colț special pentru poze sau să faci rost de un aparat polaroid pentru poze instant.
  • Pregătește un playlist special pentru efecte sonore spooky sau muzică din filmele de groază.
  • Pentru shot-uri sau alte băuturi poți folosi și seringi pe post de pahar.

Suntem foarte curioși de ideile pe care le ai și tu pentru acest Halloween și sperăm că articolul nostru te-a inspirat. Ne poți trimite pozele tale fie pe rețetelele de socializare să le repostăm și noi (doar cu acordul tău scrie) sau pe e-mail, dacă îți este mai la îndemână. Dacă vrei să le trimiți doar echipei KitchenShop, promitem că le vom savura toți. 😊

Îți dorim să profiți de această ocazie pentru a găti ceva delicios pentru cei dragi și pentru a te bucura de timp de calitate cu ei, să râdeți, să vă bucurați că sunteți împreună și poate să stabiliți o nouă tradiție.

Halloween Fericit!

Alte produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: