0

Dovleac picant cu brânză feta by Zwilling

Dovleac picant cu brânză feta by Zwilling

Dovleacul este asociat de cele mai multe ori cu plăcintele sau cu tartele, însă iată o reţetă care iese din tipar. Îţi arătăm cum dovleacul plăcintar se poate combina la fel de bine şi cu ingrediente picante şi sărate. Poţi să-l serveşti ca atare sau ca garnitură la un alt fel de mâncare.

Ingrediente:

  • 1 kg de dovleac
  • 2 cepe roşii
  • 100 gr nuci
  • 3-4 linguri ulei de nuci
  • 1 lingură fulgi uscaţi de chilli
  • 2 linguriţe de zahăr brun
  • 1 ardei iute roşu
  • 75 gr brânză feta
  • 1 legătură de pătrunjel
  • sare şi piper

Mod de preparare

Pas 1 - Preîncălzeşte cuptorul la 200°C. Spală bine dovleacul, taie-l pe jumătate şi scoate-i seminţele. Taie dovleacul în feli mai mici sau cuburi mai mari. Decojește ceapa şi feliaz-o mai mare. Mărunţeşte nucile, nu foarte fin. Se amestecă dovleacul, ceapa roşie, nucile, uleiul de nuci, fulgii de ardei şi zahărul brun într-o cratiţă cocotte şi se asezonează bine cu sare şi piper.

Pas 2 - Aşează cratiţa pe mijlocul cuptorului şi coace timp de 35 de minute până când dovleacul se va rumeni uşor.

Pas 3 - Între timp curăță ardeiul iute, scoate-i seminţele şi taie-l în cuburi mici. Sfărâmă şi brânza feta în bucăţi mici. Spală pătrunjelul, usucă-l, alege frunzele şi mărunţeşte-le bine. Amestecă totul într-un castron.

Pas 4 - Scoate dovleacul din cuptor, presară peste el amestecul de brânză feta, ardei iute şi pătrunjel şi serveşte.

Poftă mare!

 

Produse recomandate: