0

Turtiţe de cartofi cu file de porc by Staub

Turtiţe de cartofi cu file de porc by Staub

O mâncare simplă și gustoasă, ușor de preparat, cu ingrediente la îndemâna tuturor. Indiferent de formă sau de rețetă, turtele de cartofi au un gust aparte asociat inevitabil cu copilăria și aducător de zâmbete după prima înghițitură. Combinația este delicioasă și dacă adaugi și un sos simplu de smântână îi va da un gust grozav. Pentru serile când îți dorești să te răsfeți cu o cină decadentă îți propunem să încerci această rețetă.

Ingrediente pentru 4 porții

  • 1 kg de cartofi
  • 1 ceapă
  • 3 ardei gras (roșu)
  • 200 gr dovlecel
  • 1 fir de ceapă verde
  • 400 gr file de porc
  • 120 gr bacon
  • 150 gr brânză Emmental (rasă)
  • 1 gălbenuș de ou
  • sare, piper proaspăt măcinat
  • ulei pentru prăjire

Mod de preparare

1. Spală cartofii și fierbe-i în apă sărată timp de ~10 minute. Apoi scurge apa, curăţă de coajă cartofii și lasă-i să se răcească puțin. Răzuieşte cartofii pe o răzătoare mare.

2. Toacă ceapa cubulețe mici.

3. Amestecă ceapa cartofii și ceapa cu gălbenușul de ou și asezonează cu sare și piper. Cu acest amestec, fă turtiţe de dimensiunea vasului pe care îl vei utiliza ulterior la cuptor.

4. Încălzește ulei într-o tigaie și prăjește turtițele pe ambele părți până se rumenesc ușor. Nu le prăji complet.

5. Sotează ușor în ulei și fileul de porc tăiat fâșii de ~1 cm.

6. Taie ardeiul în fâșii, dovlecelul în cuburi de ~1 cm, iar baconul și ceapa de primăvară în bucăţi fine.

7. Căleşte legumele şi baconul puțin în ulei și condimentează cu sare și piper proaspăt măcinat.

8. În vasul pentru cuptor se așază o turtiţă, apoi întinde pe partea superioară amestecul de legume și fileul de porc. Presară o jumătate din brânză deasupra.

9. Așază cealaltă turtiţă peste brânză și presară cu restul de brânză.

Dă totul la cuptor și coace la temperatura de 200°C timp de ~15 minute.

 

Alte articole care te-ar putea interesa: