Uleiul vegetal este un produs tot mai prezent în alimentația noastră de câteva zeci de ani, înlocuind aproape exclusiv grăsimile de origine animală (untură sau unt), folosite de strămoșii noștri pentru gătit.
Sunt numeroase studii care arată pericolele consumului zilnic de ulei vegetal, iar multe leagă această tranziție și de numărul tot mai crescut de cazuri de diabet sau alte boli autoimune. Calea cea mai sigură este fie echilibrul, în acest caz consumul moderat de uleiuri vegetale, fie să eliminăm pe cât posibil orice factor de risc.
Din fericire, în cazul alegerii alimentelor și modul în care le gătim, avem numeroase opțiuni de a găti fără ulei, de a mânca sănătos, de a găti la abur, la cuptor și în orice mod dorim noi. Nu trebuie să îți faci griji nici în privința gustului, alimentele gătite simplu, fără ulei sunt delicioase. În cel mai rău caz, va fi o perioadă de tranziție în care să te obișnuiești cu gustul natural al mâncării, însă efectele pozitive pe termen lung, merită din plin.
Tot ce trebuie să faci este să găsești alternative în care să prepari mâncarea preferată fără prăjire sau uleiuri, iar apoi să le potențezi gustul cu ierburi, condimente, sosuri făcute în casă și multe alte combinații delicioase. De exemplu, în locul clasicilor cartofi prăjiți, poți prepara cartofii la cuptor cu ierburi aromatice și parmezan. Delicios, nu?
Te invităm să îți extragi din acest articol informațiile necesare, care să te ajute să gătești câteva preparate sănătoase, fără ulei, la care știi că poți apela mereu pentru un stil de viață sănătos.
Ce alimente pot fi gătite fără ulei
Păi, este destul de simplu: TOATE. 😊
Legumele pot fi consumate crude, gătite la cuptor, la abur, trase rapid într-o tigaie cu interior antiadeziv (non-stick) sau pe grătar. La fel și ouăle sau carnea.
În cazul legumelor, cea mai bună metodă de gătit este cea la abur, care folosește apa din interiorul legumelor pentru a le găti, se folosește o temperatură mai joasă, gustul este cel mai bine păstrat, la fel și nutrienții din legume. Nu doar că nu necesită ulei, dar nici nimic altceva, în afară de puțină sare sau ce condimente naturale mai dorești pentru gust. Legumele sunt delicioase dacă le pregătești alături un sos făcut acasă, fie din roșii sau olandez (ouă, unt, vin, ceapă, suc de lămâie și condimente), fie un piure de ardei gras de exemplu sau o dulceață de ceapă dulce, o reducție de portocale sau zmeură. Mai poți adăuga pentru un gust deosebit și migdale, fistic sau nuci mărunțite.
Carnea este cel mai simplu de preparat la cuptor, unde nu necesită mare atenție din partea ta sau la grill, care nu necesită ulei. Ideal este să lași carnea la marinat cu o seară înainte de preparare sau măcar câteva ore ( găsești aici câteva idei de marinadă). Poți lăsa carnea la marinat în bere sau vin, puțin muștar, miere și condimente. Te poți lipsi fără probleme de uleiul prezent în unele rețete, gustul nu va fi influențat. Apoi, carnea este perfectă pentru a fi gătită 20-40 de minute la cuptor sau pe grill. Atât de simplu!
Ouăle pot la fel de simplu să fie preparate fără ulei, fierte, prăjite în tigăi cu interior antiadeziv, shakshuka (cu sos de roșii și ardei la cuptor) sau puse în forme de brioșe cu o felie de bacon și cheddar sau cașcaval.
Alăturarea de carne sau ouă cu legume gătite sau salată este ideală pentru o alimentație sănătoasă și te poți juca cu gusturile într-un milion de feluri, astfel încât să ai mereu ceva sănătos și gustos pe masă.
Cum alegi vasele în care să poți găti fără ulei
După cum poți vedea, provocarea nu este neapărat cum sau ce gătim, ci mai ales în ce putem găti fără ulei. Mai poți găsi și aici un articol foarte bun despre cum să alegi vasele de bucătărie potrivite, care să-ți fie alături muuulți ani și în care să poți găti sănătos și sigur pentru tine și familia ta.
În cazul gătirii fără ulei, cele mai multe vase sunt nepotrivite pentru că alimentele se lipesc. Dacă la cuptor este mai puțin important, pentru că poți pune hârtie de copt sau pergament și nu se lipesc, la prepararea pe foc sau plită, este puțin mai complicat.
În ce tipuri de vase poți găti fără ulei:
Tigăi cu tehnologie non-stick (interior anti-adeziv)
Tigăile de ultimă generație au mai multe straturi, inclusiv înveliș anti-adeziv, fără PFOA (acidul perfluorooctanoic), care permit gătirea fără ulei sau grăsimi și sunt sigure. Cele mai bune funcționează pe orice tip de plită, inclusiv cu inducție, transmit căldura uniform și sunt foarte ușor de curățat. Tigăile cu toate aceste calități pot fi cele clasice, universale, grill sau wok. Vezi toate produsele aici.
Vase de gătit la abur
Pentru a găti la abur poți folosi aparate de gătit speciale, electrice, oale sau cratițe, dar și site sau accesorii pe care le poți folosi în orice vas. Cum spuneam mai sus, este cea mai sănătoasă metodă de gătit, în special legumele, dar și foarte simplă și ușoară. Unele vase au chiar termometru incorporat, așa că nu trebuie nici măcar să le verifici constant. Mai multe detalii aici.
Vasele din sticlă
Excelente pentru gătitul la cuptor, vasele din sticlă rezistentă la temperaturi înalte, sunt foarte sigure și nu necesită ulei. Poți, eventual, adăuga puțină apă pentru a te asigura că nu se lipește, doar să ții cont că și preparatele vor elimina oricum lichid.
Tajine
Acest vas special, din lut, este folosit în cultura nord africană pentru a găti lent preparate cu un gust deosebit, combinând perfect aromele din vas. Format din două părți - dintr-un vas asemănător unei tăvi rotunde și adânci și dintr-un capac de formă conică, prevăzut cu un mâner la vârf – se gătește la foc mic, cu puțină apă, pentru a permite circulația aburului în interiorul vasului. Gustul fiecărui ingredient este potențat, iar mâncarea este sănătoasă și gustoasă. Mai multe detalii aici.
Ceramica
Cele mai mult vase din ceramică sunt și ele foarte potrivite pentru a găti fără ulei, sunt rezistente la temperaturi înalte și gătesc mâncarea uniform. Ai de ales între tigăi, vase cu capac speciale pentru cuptor, tăvi pentru tarte și deserturi, multe dintre ele care nu doar că rezistă mulți ani, dar și arată foarte frumos și îți fac bucătăria mai stylish. Descoperă produsele aici.
Aparat pentru tortilla
Cu ajutorul lui poți obține delicioasele omlete spaniole cu ouă, cartofi și ceapă sau alte legume și brânzeturi. Doar pui ingredientele în vas și setezi timer-ul . Nu ai nevoie nici de ulei, nici de vreun alt efort din partea ta, în afara de savurarea omletei. Poți prepara chiar și pizza în acest aparat. Mai multe detalii aici.
După cum poți vedea, alimentația sănătoasă și gătitul fără ulei sunt la îndemâna oricui, iar asta fără să facem niciun compromis în ceea ce privește savoarea mâncării.
Sfaturi utile pentru mâncare delicioasă, fără ulei
La fel cum avem la dispoziție o mulțime de opțiuni pentru a înlocui celebrele mixuri de condimente nesănătoase sau de a reduce consumul de sare, așa sunt și multe metode de a găti delicios și fără ulei.
Uneori, nu doar modul în care gătești alimentele le dau gust, ci și combinațiile pe care le faci pentru a potența gustul natural, atât de bun în special în cazul legumelor cumpărate din piață sau organice.
Dacă mai sus am stabilit deja cum poți găti sănătos, fără ulei, mai departe îți lăsăm și câteva trucuri utile pentru a da mai mult gust alimentelor preferate.
Adaugă bulion sau supă de pui/legume
Fie că alegi să gătești în tigaie, stir fry sau la cuptor, ambele opțiuni, în funcție de ce preferi dau un gust delicios mâncării. Dacă nu ești fan bulion sau suc de roșii, atunci zeama de la supa de pui sau legume transformă orice legumă sau carne într-un preparat delicios. Poți prepara mai multă supă la începutul săptămânii, de exemplu. Zeama o folosești pentru a găti, iar din legume poți prepara un piure.
P.S.: nu că avem nevoie de pretexte, dar vinul este și el o opțiune excelentă pentru sotat sau stir fry. 😊
Pregătește-ți mixuri din condimentele preferate
Combină în recipiente speciale condimentele tale preferate: sare, piper, ierburi aromate, cimbru, turmeric sau curry, paprika, boia, usturoi sau ceapă granulată etc. Ideal este să le combini separat, în funcție de ce gătești. Pentru pește poți amesteca sarea și piperul cu ierburi aromate, pentru legume mixuri de usturoi, ceapă și condimente, pentru carne boia, paprika, cimbru și așa mai departe.
Pentru textura caramelizată pe care o dă uleiul preparatelor la cuptor, poți amesteca mixul de condimente preferat cu sos de soia și apă sau untură dacă nu ai o alimentație vegană.
Folosește sosuri și dressing-uri
Orice masă este mai delicioasă dacă adaugi și un sos sau dressing, care să meargă bine cu ce servești.
Sosurile le poți prepara, în general, din piureuri de legume (linte, morcovi, conopidă, ardei copt etc.), combinate cu lapte vegetal, unt (de origine animală sau vegetală), condimente și eventual fulgi de drojdie sau miso pentru un gust mai deosebit.
Un sos delicios pentru aproape orice preparat este cel verde din pătrunjel, ceapă verde sau busuioc, zeama de la o lămâie, nuci și parmezan. Poți adăuga și alte verdețuri care îți plac, iar nucile dau o textură deosebită sosurilor, astfel încât nu ai nevoie de ulei. Chiar și clasicul mujdei are un gust cu totul deosebit dacă pasezi și câteva nuci în bol.
Salatele și legumele pot fi complimentate cu dressinguri din iaurt, mentă, suc de lămâie sau sos de soia, muștar, suc de portocale și multe alte combinații delicioase. Nucile tocate și adăugate în salată sau peste legume, le oferă deasemenea un gust delicios.
Chipsuri delicioase la cuptor
Cel mai iubit lucru la alimentele prăjite, probabil că este textura crocantă. Poți replica această textură prin felierea foarte subțire a legumelor. Pune într-o tavă, în cuptorul preîncălzit la 220⁰C, felii de cartofi, sfeclă roșie, țelină, morcovi și orice altceva îți face cu ochiul, condimentează-le bine și bucură-te de o gustare crocantă, delicioasă și sănătoasă.
Alte produse recomandate:
Alte articole care te-ar putea interesa: