0

Risotto şi curcan în miere

Risotto şi curcan în miere

A mâncat în Veneţia un risotto foarte bun şi şi-a zis că va prepara unul şi mai bun. După ce a aflat reţeta bucătarului italian, a adaptat-o şi-a creat propria versiune, pe care a simţit să ne-o împărtăşească. Mulţumim şi felicitări, Eusebio Ungureanu!

Ingrediente (2 porţii):

- o cană de orez pentru risotto
- parmezan
- jumătate de pachet de unt
- o ceapă 
- 3 căţei de usturoi
- 4 cuburi concentrate de legume (de preferat unele bio)
- ciuperci (opţional, pentru risotto)
- carne de curcan
- miere
- muştar dijon
- ulei de măsline, sare, piper, boia dulce

Mod de preparare:

Risotto
Pasul 1: Se face un stoc de legume. Aproximativ 1L-1.5L de apă şi cuburile de legume.
Pasul 2: Se taie ceapa foarte mărunt şi se căleşte puţin în 2-3 linguri de ulei de măsline. Se adaugă usturoiul pisat, orezul şi se mai căleşte aproximativ 1 minut, apoi se adaugă din stocul de legume câte puţin, fără a lăsa orezul să se usuce. 
Pasul 3 (opţional): Când orezul începe să-şi mărească volumul, se taie ciupercile foarte mărunt şi se adaugă în tigaie. (Pot fi folosite şi ciuperci uscate, care se hidratează mai întâi în puţin stoc de legume.)
Pasul 4: Se adaugă în continuare din stocul de legume, până ce orezul este fiert, fără însă a se fierbe excesiv. 
Pasul 5: Când orezul este aproape fiert, se adaugă untul (se amestecă până acesta se topeşte) şi parmezanul. După ce a fost amestecat şi parmezanul se opreşte focul şi se lasă 5 minute cu tigaia acoperită. După cele 5 minute se mai adaugă, dacă este nevoie, unt şi parmezan, astfel încât risotto să nu fie uscat (unt), dar să fie bine legat (parmezan).

Carnea de curcan
Pasul 1: Se amestecă 2-3 linguri de miere cu 2-3 linguri de muştar dijon şi 1 lingură de ulei de măsline, până ce devin o pastă omogenă.
Pasul 2: Carnea de curcan se prăjeşte în tigaie cu puţin unt, sare, piper şi boia dulce, până ce prinde puţină culoare, apoi se transferă într-o tigaie şi se amestecă cu pasta de miere.
Pasul 3: Se dă la cuptorul preîncalzit la 180°Celsius circa 15 minute.

Pofta mare!

 

Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: