Putem vorbi despre viaţa reală pentru un minut? Nu ştiu ţie, dar mie mi se pare obositor ca la sfârşitul zilei sau la sfârşitul unei săptămâni lungi să-mi pregătesc ceva de mâncare, că să nu mai vorbim de pregătit şi pentru întreaga mea familie. De fapt îmi este greu chiar şi să mă gândesc la asta. Îmi ocup mult timp gândindu-mă la ce am de făcut şi, de obicei, tot efortul acesta mă lasă fără prea multă energie spre sfârşitul zilei.
Am descoperit că există ceva care poate uşura acesta activitate de pregătire a meselor. Un pic de planificare mă ajută să-mi menţin sănătatea mentală pe parcursul întregii săptămâni. Iată cele mai bune sfaturi pe care le am pentru pregătirea meselor. Eu le numesc ghidul " Planificarea meselor 101". Aceste sfaturi sunt direct din bucătăria mea. Fără nici o glumă - eu chiar fac aceste lucruri în fiecare săptămâna şi împărtăşesc cu voi ceea ce am descoperit că funcţionează sau nu funcţionează pentru mine.
Începe cu un plan
Primul meu sfat pentru pregătirea mesei este să începi cu un plan. În gospodăria noastră, această înseamnă să decizi meniul de cină pentru întreaga săptămână. Dimineaţa, de obicei, facem ouă sau omeletă (vom ajunge la modul în care pregătim aceste lucruri mai târziu) sau lucruri rapide cum ar fi iaurt şi cereale sau pâine prăjită, aşa că nu trebuie să ne facem griji cu privire la planificarea meselor pentru micul dejun. Pentru masa de prânz, soţul meu mănâncă la locul de muncă şi de obicei îi fac o salată sau ceva rapid ca un sandwich. Deci pur şi simplu ne rezumăm doar la planificarea cinelor.
Multi-taskingul
O altă parte a procesului de planificare este să te gândeşti la modul în care îţi poţi maximiza timpul în ziua pregătirii mesei. De exemplu, poţi coace ceva în cuptor în timp ce cureţi şi tai legumele, etc. Îţi recomand multi-taskingul cât mai mult posibil.
Dublează reţeta
Al doilea sfat de pregătire este dublarea reţetei. Intenţionăm să mâncăm un ingredient din meniu cel puţin de două ori pe parcursul săptămânii. Are sens. O să-l gătim oricum, aşa că de ce să nu facem mai mult şi să-l mâncăm la două mese din săptămână. Săptămâna trecută, am făcut somon şi ravioli cu dovlecei. Au fost delicioase!
Nu face totul odată
Acesta ar putea fi cel mai important sfat dintre toate: nu face totul odată. Când am început să pregătesc mâncarea, am vrut să am micul dejun, prânzul, cina şi gustările făcute pentru toată săptămâna. Acest lucru nu s-a dovedit a fi deloc realist. Este prea mult de făcut într-o singură zi.
După cum am menţionat mai sus, acum, soţul meu şi cu mine pregătim în avans doar cinele pentru o săptămână şi poate puţin din micul dejun. Dacă vrei să încerci ceva nou, îţi recomand să faci doar un lucru pe săptămână. De exemplu, dacă doreşti să începi să iei gustări sau smoothies dimineaţa, alege gustările o săptămână şi smoothie-urile în săptămâna următoare. În caz contrar, veţi fi copleşiţi de pregătiri. Crede-mă, am fost acolo.
Identifică mesele cu probleme
Un alt sfat grozav este să identifici mesele cu probleme. Dacă este dificil să găseşti timp pentru a face micul dejun dimineaţa, fă nişte batoane energizante la începutul săptămânii, pe care le poţi lua uşor în timp ce ieşi pe uşă. Noi spre exemplu am tăiat ardeii verzi, ciupercile şi ceapa de la începutul săptămânii. Le aruncăm repede în ouăle sau omleta pentru micul dejun din timpul săptămânii şi ne asigurăm că începem ziua cu o proteină şi nişte legume.
Multi-Cookerul este cel mai bun prieten al tău
Eu cu siguranţă sugerez să foloseşti KitchenAid® Multi-Cooker. Acesta va deveni cel mai bun prieten al tău pentru pregătirea mesei. Poţi face orice, de la tocană până la risotto şi totul între ele. Pune totul înăuntru şi lasă-l să-şi vadă de treabă. În ziua aleasă pentru pregătirea meselor, începe cu ce ai pregătit deja cu el şi vezi dacă mai este ceva de făcut în plus.
Nu trebuie să pregăteşti întreaga masă odată
O concepţie greşită legata de pregătirea meselor este că trebuie să prepari întreaga masă odată. Prepararea parţială a unei mese sau doar tăierea legumelor înainte este la fel de productivă. De fapt foarte des prefer să pregătesc doar o parte din masă. Astfel o pot pregăti proaspătă în ziua în care o mâncăm.
Pentru a continua cu discuţia mea despre Multi-Cooker, în fiecare săptămână fac pui mărunţit în Multi-Cooker. Am pus un pui şi o cană de supă de pui cu puţină sare şi piper şi am setat pe gătire lentă. După aproximativ şase ore puiul e gata şi poate fi folosit la ce ai nevoie. Noi îl folosim pe parcursul săptămânii pentru salate, sandwichuri, etc.
Oferă-ţi momente de respiro
Sfatul meu final este să îţi oferi câteva momente de respiro de-a lungul săptămânii. Pe măsură ce începi prepararea după un plan vei afla ce funcţionează şi ce nu funcţionează pentru familia voastră. Fii atentă la aceste detalii şi nu te îngrijora prea mult dacă ai plănuit să faci ceva pentru săptămâna respectivă şi nu ai reuşit. Programează-l pentru săptămâna viitoare!
Sper că aceast ghid ţi-a fost de ajutor!
Traducere şi adaptare după blog.kitchenaid.com. Articolul şi imaginile îi aparţin lui Kristi Murphy.
Produse recomandate:
Alte articole care te-ar putea interesa: