0

Idei și trucuri pentru mâncare delicioasă la slow cooker

Idei și trucuri pentru mâncare delicioasă la slow cooker

Indiferent de cât de mult îți place să gătești, la un moment dat tot devine copleșitor, mai ales în zilele în care ești mai mult pe drumuri. Atunci când gătești în fiecare zi, mic dejun, prânz și cină, nu mai ai răbdarea și entuziasmul ca în zilele în care gătești ceva bun pentru prieteni sau familie.

Soluția ideală este să lași responsabilitățile mari pe seama unui slow cooker, care face singur aproape totul, iar tu să te bucuri de plăcerea de a găti pentru cei dragi din când în când.

Slow cooker-ul este cel mai bun prieten al tău în bucătărie. Gătește când vrei tu, îți ține mâncarea caldă, îl poți programa din timp, păstrează nutrienții din mâncare și îți asigură meniul pentru toată săptămâna. Cum să nu-l iubești?

Avantajele de a găti la slow cooker

Câștigi mai mult timp pentru tine

Principal motiv este, cu siguranță, economia de timp.Te salvează de multe ore petrecute în bucătărie.

Cele mai multe aparate de slow cooking au o funcție de delay, care permite să înceapă să gătească mâncarea cât ești încă la birou, iar când ajungi acasă te așteaptă cina caldă, aromată și hrănitoare.

Funcția warm ține mâncarea caldă până când termini treburile și ești gata să iei masa. Nici nu se supără dacă întârzii, așa că te poți relaxa dinainte să ajungi acasă. 😊

Îți calculezi când vrei să iei mesele și doar pui ingredientele în vas. Nu doar că salvezi mult timp, dar scapi și de stresul de a calcula mereu mesele și cum te încadrezi cu timpul, astfel încât să ai ce mânca la cină sau ce pune la pachet.

De obicei, poți găti între 6 și 12 porții, în funcție de volumul vasului, așa că poți avea mereu mâncare gătită la îndemână, dacă le păstrezi bine sau congelezi câteva porții. Poți citi aici un articol mai detaliat despre cum să reduci risipa alimentară și să păstrezi mâncarea mai mult timp.

slow cooker

Te bucuri de mâncare sănătoasă și nutritivă

Gătirea lentă a alimentelor ajută la păstrarea nutrienților și reprezintă una dintre cele mai sănătoase metode de a găti. În plus, pentru că totul se prepară etanș, în același vas, sucurile se întrepătrund de minune și orice ai găti, iese mult mai delicios la slow cooker.

O varză înăbușită gătită slow, timp de 8-10 ore are gust ca varza bunicii la ceaun. Preparatele din carne se topesc în gură, dacă le gătești 7-8 ore. Tocănițele sau sosurile ies iarăși mai bune ca orice altă variantă. În plus, nici nu trebuie să amesteci sau să mai faci ceva, pur și simplu te bucuri de alte activități, cât slow cookerul muncește.

Supele și ciorbele au o aromă savuroasă și vei vedea diferența în textura legumelor și în modul în care își păstrează aroma. Fără să riști să dea în foc, fără să supraveghezi sau măcar să fii acasă.

Odată ce începi să gătești la slow cooker, va fi greu să revii la metodele tradiționale, care durează mai mult și lasă mai multă mizerie în urmă.

Este ușor de curățat

Cu siguranță mai ușor decât o chiuvetă de vase și oale...

Cele mai multe au un vas din ceramică detașabil, foarte ușor de curățat cu apă caldă și puțin detergent. Materialul ceramic nu schimbă gustul alimentelor și garantează distribuția uniformă a căldurii, menținând preparatele calde mai mult timp.

În general, durează cam de 2 ori mai puțin timp să îl cureți, plus că este un singur vas. Ingredientele nu se vor lipi, ca în cazul altor oale sau cratițe.

Ai toate motivele să alegi slow cookerul, mai ales atunci când gătești supe, tocănite, carne sau sosuri.

Ce poți găti la slow cooker

Deși primul gând este poate la găina de țară sau carne, în general, care iese mult mai fragedă gătită slow decât tradițional, sunt mult mai multe preparate care se gătesc foarte bine și te salvează de mult timp.

Că tot spuneam mai sus de păstrat mâncarea mai multe zile prin congelare, poți găti, de exemplu, mult orez, pe care să-l porționezi și să-l congelezi. Orezul se gătește cât tu ești la muncă sau la cumpărături, fără să amesteci sau să se lipească și ai orez pentru mai multe săptămâni. Doar îl decongelezi și îl servești cu puiul asiatic sau pulled pork, gătite lent, desigur. 😊

Pe Gătesc.ro găsești o mulțime de rețete delicioase, pe care să le încerci la slow cooker.

Mezeluri de casă

mezeluri de casa

Mezelurile din comerț au un renume negativ, pentru că, de cele mai multe ori, conțin o mulțime de conservanți, coloranți și arome artificiale. Însă, mezelurile sunt foarte la îndemână pentru un sendviș sau o gustare rapidă, un platou tradițional sau pachetul copiilor. Din fericire, poți prepara un mușchi de porc sau pastramă la slow cooker.

Ideal este să lași și carnea la marinat peste noapte sau cu 6-7 ore înainte de preparare. Apoi, tot ce trebuie să faci este să o ungi cu puțin ulei și să o condimentezi cu sare, piper, boia, coriandru, cimbru, oregano și orice mai dorești tu. Pui mușchiul sau ce bucată de carne alegi și o lași la slow cooker aproximativ 6 ore, pe high.

Marinarea nu este obligatorie, însă îi dă o aromă și mai bună și frăgezește carnea.

Poți face și pateu de casă mai rapid dacă adaugi ficatul cu legumele la funcție de gătire sub presiune. Apoi mixezi ingredientele și te bucuri de o gustare sănătoasă.

Pe Gătesc.ro mai găsești și alte rețete, precum acest kaizer sau cotlet condimentat.

Supe și ciorbe

Este cea mai ușoară metodă de a găti supe sau ciorbe. Adaugi ingredientele preferate și în câteva ore te poți bucura de o masă delicioasă și plină de nutriență. În cazul supelor cremă nici nu trebuie să îți bați capul cu tăierea ingredientelor, vei avea nevoie doar de un blender, ideal vertical, să nu mai murdărești alte vase.

Poți reduce timpul dacă ai la îndemână și un mini chopper sau un robot de bucătărie, care să facă totul pentru tine. 😊

Dacă slow cooker-ul are funcția de gătire sub presiune, inclusiv găina de la bunici va fierbe rapid, însă și la slow cooker va ieși fragedă, doar că va necesita o gătire prelungită. Noroc că doar apeși un buton și nu ai nevoie de supraveghere.

Tocănițe delicioase

tocanite

Slow cooking-ul este raiul aromelor deosebite, mai ales atunci când gătești tocănițe sau diverse specialități din carne și legume. Aromele se îmbină de minune, iar gustul va fi similar cu preparatele tradiționale, gătite la ceaun sau cuptor de lemne.

Vita este extrem de delicioasă și fragedă, dacă o gătești la slow cooker. Poți încerca o tocană din pulpă de vită, condimentată cu piper roz, piper negru, busuioc, făină, zahăr, paprika, sare și usturoi pudră.

Preparate din carne

Preparate din carne

Orice tip de carne, mai ales cele mai aromate, precum capra, oaia sau vânatul, sunt delicioase cu orice legume și condimente preferi. Este o ocazie excelentă să încerci noi gusturi.

Iată câteva rețete pe care le poți încerca:

Deserturi

Incredibil, dar chiar și deserturi poți prepara la slow cooker. De exemplu, negresele ies absolut delicioase la slow cooker. Aluatul, în general, iese mai umed și savuros gătit lent, plus că rezultă mai puțină dezordine.

Amesteci ingredientele pentru rețeta ta preferată de brownie, poate fi cu unt de arahide, dulceață sau fructe și nuci, le așezi în slow cooker pe o hârtie de copt, iar în 2-3 ore este gata, timp în care tu te poți uita la serialul preferat.

Aceiași pași sunt valabili și pentru torturi, prăjituri cu fructe sau chiar brioșe.

desert

Pregătește o cremă de zahăr ars în doar 5 minute, iar peste 2 ore la slow cooker, rezultatul este perfect. Amestecă 3 gălbenușuri cu 100gr de frișcă bătută bine (sau din tub), 50 de grame de zahăr și vanilie, după gust. Așează bolurile pentru crema de zahăr ars pe câte o bucată de folie împăturită sau prosop de bucătărie, adaugă apă cât să acopere 1/3 din boluri și lasă la slow cooker timp de 2 ore, până este gata.


Sfaturi utile pentru gătirea la slow cooker

La fel ca orice altă metodă de preparare, există câteva trucuri pentru a găti mai bine și a te bucura de preparate delicioase.

De ce lucruri să ții cont:

  • Nu ai nevoie de ulei, apă sau alte lichide, așa că nu le adăuga sau, dacă chiar este nevoie, adaugă maximum o treime din cât se recomandă în gătirea tradițională. Lichidele nu se pierd la clow cooker, așa că ar trebui să fie suficiente cele din legume.
  • Durează puțin până se încălzește, așa că ține cont și de asta când planifici timpul de gătit. În plus, nu ridica prea des capacul, pentru că va pierde căldură și va îngreuna gătirea.
  • Citește cu atenție manualul de utilizare. Niciun produs nu seamănă cu altul, așa că este posibil să aibă funcții și recomandări diferite.
  • Pentru mai multă savoare și culoare, poți rumeni puțin carnea sau ceapa înainte. Culoarea cărnii gătite la slow cooker este, de obicei, mult mai pală.
  • Dacă vrei un sos mai dens, în cazul tocănițelor, de exemplu, adaugă și puțină făină sau ce mai folosești tu pentru a îngroșa sosurile.

Tu ce zici, investești într-un slow cooker, care îți salvează cel puțin câteva zeci de ore în bucătărie?

Alte produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: