0

5 obiceiuri bune de urmat și post-pandemie

5 obiceiuri bune de urmat și post-pandemie

Una dintre cele mai eficiente strategii pentru fericire și liniște sufletească, este să te concentrezi mereu pe lucrurile pe care le-ai câștigat sau unde ai progresat, decât pe ce ai pierdut. Teoria (eng: The Gap and The Gain) este elaborată de Dan Sullivan, un coach și autor american, în special pentru antreprenori, dar se aplică oriunde, chiar și în bucătărie. Mai ales în caz de pandemie.😊

Indiferent de câte efecte negative a avut pandemia, cu siguranță a adus și câteva obiceiuri foarte utile pentru mulți dintre noi, în special în ceea ce privește sănătatea. Cei mai mulți oameni din întreaga lume au început să gătească mai mult acasă și să devină mai interesați de alimentație, dar și de finanțe sau mediu.

Am selectat în acest articol cele mai comune obiceiuri pozitive, pe care mulți le-ați împărtășit și cu noi. Dacă și tu te numeri printre cei care le-au implementat, felicitări! Iar dacă nu, niciodată nu este prea târziu să dezvolți noi obiceiuri sănătoase pentru tine și familia ta.

1. O bucătărie organizată și igienizată

Nu era nevoie de o pandemie să ne învețe să ne spălăm mereu pe mâini, însă probabil că puțini obișnuiau să igienizeze cu sfințenie toate produsele cumpărate.Pandemia ne-a obișnuit să igienizăm ambalajele, dar și să organizăm mai bine bucătăria, să nu mai punem produsele direct pe blat sau raft, ci să le depozităm în recipiente speciale.

În plus, timpul mai mult petrecut acasă, implicit și în bucătărie, ne-a determinat să organizăm mai bine spațiul și să-l folosim mai eficient.

bucatarie-organizata

Câteva trucuri pentru o bucătărie mai organizată și curată:

  • Cea mai ”dureroasă” parte: aruncă absolut tot ce nu folosești, este deteriorat sau defect (oricât de puțin). Ocupă spațiu degeaba, iar vasele zgâriate, ciobite sau ruginite nu sunt sigure de folosit.
  • Împarte toate produsele în categorii, în funcție de cât de des le folosești: cele utilizate frecvent la vedere sau cât mai la îndemână, folosite din când în când în dulap/sertare, iar cele pentru ocazii speciale undeva sus.
  • Depozitează alimentele în recipiente opace sau în locuri întunecate și răcoroase, videază-le sau congelează-le. Nu uita să le etichetezi pe toate și organizează-le pe categorii, să le știi mereu locul.
  • Investește în câteva produse pentru o organizare mai eficientă, cum ar fi suporturi pentru condimente și ustensile, separatoare pentru sertare, suporturi cu sistem de agățare sau cârlige pentru pereți, uși sau dulapuri.
  • Curăță des blatul de bucătărie cu apă fierbinte și dezinfectant, la fel și chiuveta, cuptorul sau spațiile pe care le folosești frecvent.
  • Sterilizează ustensilele și recipientele folosite în fiecare săptămână. Le poți fierbe 2-3 minute în apă cu puțin oțet sau le poți lăsa în cuptor timp de 15-20 de minute. (atenție cu produsele din sticlă sau plastic)
  • Acoperă toate produsele din frigider și verifică săptămânal termenul de valabilitate al alimentelor. Cu ocazia asta poți face și o listă de cumpărături, pentru a avea mereu doar produse proaspete.

Mai multe trucuri utile poți descoperi și în acest articol, iar dacă par prea multe, propune-ți să implementezi un singur obicei nou în fiecare lună.

Recomandările KitchenShop:

  1. Caserolele OXO din gama ”POP”, prevăzute cu un buton situat pe capac și un sigiliu ce protejează alimentele de aer, pentru o depozitare eficientă.
  2. Suporturi pentru condimente, care să te ajute să eficientizezi spațiul din bucătărie. Poți alege un suport rotativ de pus pe blat sau un suport care se agață pe perete.
  3. Accesorii pentru depozitare, precum rafturi supraetajate, agățătoare, suporturi pentru tacâmuri etc.

2. Pâinea făcută în casă

Dacă pandemia tot a început cu pâine de casă și banana bread, cu siguranță am avut timp să ne îmbunătățim tehnicile de preparare și am testat câteva rețete noi. Pâinea de casă este mai ușor de preparat decât am crede la prima vedere, mai ales că putem folosi o mașină pentru pâine și cu multe beneficii pentru sănătate, având în vedere că noi controlăm ingredientele.

Azi e mai simplu ca niciodată să facem pâine acasă și să le oferim copiilor noștri amintiri pentru o viață cu miros de pâine caldă, chiar dacă nu avem cuptor cu lemne în casă. Cu sau fără drojdie sau gluten, după rețetă tradițională sau îmbogățită cu tot felul de mirodenii, semințe sau fructe uscate, sub formă de baghete franțuzești, chifle pufoase, focaccia, toast sau – preferata publicului – pâinea rotundă și durdulie.

Descoperă aici cele mai bune vase pentru pâine, inclusiv câteva rețete pentru începători.

paine

Recomandările KitchenShop:

  1. Vasele pentru pâine de la Emile Henry Vasele pentru pâine de la Emile Henry, fabricate din ceramică HR® de cea mai bună calitate, cu capac, pentru pâini pufoase la interior și crocante la exterior. Ceramica HR® dezvoltată în laboratoarele Emile Henry rezistă la temperaturi de la -20°C la +270°C și distribuie căldura uniform pe toată suprafața vasului.
  2. Coș pentru dospire (celebrele banetoane), tipic brutăriei franțuzești, te ajută să îmbunătățești forma, textura și crusta aluatului de pâine înainte ca aceasta să fie coaptă.
  3. Mixerul KitchenAid este cel mai bun prieten în bucătărie. Prepară aluaturi, creme, toacă, răzuiește, prepară paste și aproape orice mai dorești. Tot ce mai ai de făcut este să dai pâinea la cuptor și să te bucuri de mirosul de brutărie la tine acasă.

3. Cumpărături responsabile

Am trecut prin aproape toate fazele posibile în pandemie, de la făcut provizii pentru un an, până la rărit drumurile la supermarket, găsit producători locali și hiperigienzat toate produsele.

Aproximativ o treime din alimente, la nivel global, ajung la gunoi, adică aproximativ 1.3 miliarde de tone de mâncare, iar gospodăriile sunt responsabile pentru 44% din aceste cifre astronomice. Chiar și fără statistici, doar dacă ne uităm la coșul de gunoi săptămânal, putem realiza că aruncăm foarte multă mâncare, deci și bani. Putem eficientiza însă cumpărăturile, cât să avem mereu mâncare proaspătă și să economisim bani.

cumparaturi-responsabile
  • Păstrează o listă în bucătărie, pe care să notezi alimentele de care ai nevoie, iar când mergi la magazin sau în piață, cumpără strict ce este pe listă.
  • Aranjează produsele în frigider în funcție de termenul de valabilitate – mâncarea gătită și alimentele perisabile în față, conserve și borcane în spate.
  • Ajută foarte mult să îți planifici ce vrei să gătești. Găsești  aici  un articol despre cum să planifici mesele și să petreci cât mai puțin timp în bucătărie.
  • Gătește exact cât mănânci. Redu cantitățile din rețete la jumătate și gătește maximum 2 porții, mai ales dacă nu obișnuiești să mănânci mai multe zile la rând același lucru.
  • Salvează câteva rețete în care poți folosi produsele din frigider pe cale să expire, cum ar fi frittata, pizza, tocănițe sau supe cremă, în care poți combina chiar și preparate gătite cu alimente proaspete (ex: pui gătit la cuptor, cu legume și verdețuri).
  • Congelează tot ce știi că nu vei mai apuca să mănânci. Cele mai multe alimente își păstrează gustul și câteva luni în congelator, inclusiv fructele sau produsele de panificație.

Citește și acest articol despre depozitarea corectă a alimentelor, care include și un tabel pentru a verifica cât să ții produsele în frigider sau congelator.

Recomandările KitchenShop:

  1. Fresh & Save de la Zwilling. Pompa de vid, împreună cu caserolele și pungile pentru vidare, care pot fi folosite și pentru congelare sau gătire la sous vide, promit să prelungească durata de viață a mâncării cu până la de 5 ori mai mult timp
  2. Recipientele pentru păstrarea alimentelor de la OXO. Caserolele sunt prevăzute cu 1 filtru de carbon ce captează și absoarbe gazul etilen și un coș detașabil, care permite o bună ventilare a aerului ce menține umiditatea optimă. Coșurile sunt utile și pentru clătirea alimentelor.
  3. Pentru cumpărături responsabile și față de planetă, nu doar pentru buzunar, alege o sacoșă reutilizabilă pe care să o porți mereu după tine.

4. Gătim Acasă

Parcă a trecut o veșnicie de când am început campania #GătimAcasă, în martie 2020. Cu siguranță unul dintre cele mai bune obiceiuri instalate în pandemie a fost să gătim mai mult acasă.

Persoanele care gătesc acasă mesele principale cheltuie mai puțini bani pe mâncare, gătesc mai sănătos și se bucură de preparate mai gustoase, în general. 😊

Produsele din comerț conțin, de regulă, multe uleiuri și grăsimi vegetale, conservanți, arome și zahăr. Consumate din când în când nu constituie un pericol, însă incluse zi de zi în alimentație, contribuie semnificativ la multe dintre statisticile legate de obezitate, diabet sau alte boli autoimune.

gatimacasa

Ideal ar fi să cumpărăm doar produse naturale – carne, ouă, fructe, legume, cereale și să gătim acasă pâinea, mezelurile sau deserturile.

Ce lucruri poți prepara destul de ușor acasă:

  • Pâinea despre care am discutat și mai sus
  • Mezeluri
  • Lapte vegetal
  • Biscuiți, ciocolată și alte deserturi
  • Pateuri din carne sau legume
  • Pre-mixuri pentru ciorbe și tocănițe
  • Înghețată

Poți afla mai multe despre cum să le prepari, inclusiv rețete, în acest articol despre produse din comerț pe care le poți prepara acasă.

Recomandările KitchenShop:

  1. Aparat pentru gătit slow cooker este soluția ideală pentru persoanele ocupate, care doresc ca alimentele să nu-și piardă gustul și valorile nutriționale în timpul gătitului. Poți prepara la el multe mâncăruri, inclusiv mezeluri, doar apeși un buton și îți vezi de activitățile uzuale.
  2. Mini chopper-ul KitchenAid este ideal pentru mărunțirea rapidă a legumelor, fructelor și pregătirea piureurilor, totul printr-o simplă apăsare de buton. Poți prepara ușor creme și umpluturi pentru deserturi, pateu, hummus sau mărunți legumele pentru ciorbe.
  3. Mașina pentru înghețată te scutește de aproape orice efort, adaugi ingredientele în bol și asta este tot. Poți prepara ușor înghețate doar din fructe și miere, pe bază de lapte sau iaurt.

5. Mai multă grijă față de natură

Pandemia a contribuit la mai multe conștientizări asupra daunelor pe care le producem mediului înconjurător. Nu ne-am oprit doar noi, s-au oprit și mașinile, avioanele și fabricile, astfel că am văzut că avem totuși un cuvânt de spus asupra calității aerului, care s-a îmbunătățit în timpul lockdown-ului.

Schimbările mici chiar aduc marile victorii pentru sănătatea planetei. Punem accentul pe ”schimbările mici” pentru că nu trebuie să ne schimbăm stilul de viață radical, ci este suficient să începem cu lucrurile mici. Măcar până suntem confortabili cu schimbările. 😊

mediul-inconjurator

Ce lucruri putem face pentru a proteja planeta:

  • Cumperi mai puțin, arunci mai puțin. Investește în obiecte de calitate, din materiale durabile, cumpără obiecte multifuncționale și fă liste cu nevoile reale. De multe ori, cedăm în fața promoțiilor sau cumpărăm bazându-ne pe emoția de moment, nu analizăm utilitatea produsului.
  • Refolosește cât mai multe produse – alege sticla sau inoxului în locul plasticului de unică folosință, folosește o sacoșă reutilizabilă, paie din bambus sau inox, prosoape de bucătărie textile și recipiente refolosibile pentru băuturi și mâncare.
  • Filtrează apa de la robinet cu cănile Brita sau filtrul on tap, montat direct pe robinetul chiuvetei. Cu această apă poți face chiar și sifon sau sucuri carbogazoase cu SodaStream, astfel că reduci la minimum consumul de sticle de plastic din comerț.
  • Redu risipa alimentară cu ajutorul trucurilor discutate și mai sus.
  • Reciclează bateriile, plasticul și tot ce ai în casă, inclusiv electrocasnicele vechi.
  • Folosește produse din bambus, care este, de fapt, o plantă care crește foarte ușor (chiar deține recordul pentru planta cu cea mai rapidă creștere) și se regenerează singură.

Recomandările KitchenShop:

  1. Recipientele reutilizabile Aladdin – de la termosuri, până la sticle sau căni pentru călătorii, care să te ajute să porți ușor (și cu stil, am spune) băuturile preferate după tine. În majoritatea cafenelelor poți folosi propria cană, iar unele oferă chiar discount pentru această alegere.
  2. Ustensile din bambus – găsești aproape orice din bambus, de la tacâmuri, până la suporturi și organizatoare pentru bucătărie, paie refolosibile sau tăvi de servire.
  3. Reciclează filtrele Brita – dacă deja deții o cană Brita, reciclează filtrele în magazinele KitchenShop și primești și un discount de 10% la un filtru nou.

Putem începe cu câte un obicei nou în fiecare lună, începând cu cel mai ușor lucru pe care îl poți schimba. Nu trebuie să gătești totul în casă peste noapte sau să folosești exclusiv produse reutilizabile.

Sperăm că articolul de astăzi te-a inspirat să faci alegeri mai sănătoase, iar dacă vrei să descoperi mai multe informații despre oricare dintre obiceiurile discutate, caută în InfoCulinar subiectele care te preocupă.

Ție care ți se pare cel mai la îndemână obicei și ce lucruri ți-ai propus să îmbunătățești?

Alte produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: